Monday, February 9, 2015

Dor de ducă

Posted by Raluca Vestem at 9.2.15
            Sufăr. Sufăr de „dor de ducă”. Mă lovește uneori așa, din senin...  Dorul de ducă de tot! Să las în urmă tot ce am construit până atunci și să o iau de la capăt într-un alt colț de lume, pretinzând că sunt o altă eu. Știu de fiecare dată că, dacă voi face acest lucru, nu voi ajunge decât în același punct - în teama unei plictiseli precoce, simțind iarăși nevoia de a fugi în lume.
            Întreaga-mi ființă îmi vibrează cu dor de ducă. Visez uneori, cu ochii deschiși, cum într-o zi mă voi ridica din biroul acesta minuscul în care lucrez, fără să-mi pese de cana de ceai care-mi aburește în partea dreaptă sau de copacul din fața geamului, în ramurile căruia am privit scurgerea anotimpurilor și a anilor mei. Dar știu că indiferent de locul în care voi fugi nu voi scăpa de dorul de ducă sau de teama perfidă a plafonării.
            Dorul de ducă se naște în mine și moare ca valurile unui ocean. Dorul de ducă e fluxul și refluxul meu. Pentru a-mi păstra iluzia libertății, mi-am rezumat bunurile personale la câteva haine și câteva cărți. Mai multe cărți decât haine.
            Construiesc, prin dorul meu de ducă, poezie. Îmi trimit cuvintele, ca niște cercetași timizi, în recunoaștere. Îmi pun dorul și nevoia de rătăcire în ele. Cu gândul descopăr noi hotare. Într-o zi gândurile nu-mi vor mai fi îndeajuns și voi pleca, voi pleca în lume, iar în urma mea totul va fi mut. Mut și meschin. 

0 comments:

Post a Comment

 

Snapshots... în cuvinte Template by Ipietoon Blogger Template | Gadget Review